Lacul – Argumentarea apartenenței la opera lirică

Genul liric cuprinde totalitatea creatiilor literare in care sentimentele, trairile, ideile autorului, sunt comunicate in mod direct, prin intermediul eului liric si al elementelor de expresivitate.
Poezia „Lacul” de Mihai  Eminescu se incadreaza in genul liric, respectand trasaturile definitorii ale acestuia. In primul rand, impletind tema iubirii cu tema naturii, textul „Lacul” comunica direct sentimente provocate de imposibilitatea intalnirii fiintei iubite. Eul liric, aflat in ipostaza indragostitului visator , este evidentiat prin urmatoarele marci lexico-gramaticale : pronumele person. de pers. I „eu”, verbe la pers. I singular si plural „trec”, „ascult”, „sa sarim”. Acesta proiecteaza o intalnire romantica, in cadrul naturii feerice, dar intalnirea ramane la stadiul de dorinta , provocand tristete indragostitului : „Singuratic / In zadar suspin si sufar”.
In al doilea rand, in text apar numeroase figuri de stil si imagini artistice care confera expresivitate si sustin caracterul sugestiv al limbajului. Astfel, personificarile „tresarind in cercuri albe”, „inganati de glas de ape”, incadrate in imagini vizuale , dinamice, auditive, umanizeaza cadrul de natura, care impartaseste trairile eului liric. Lacul devine astfel prietenul care il consoleaza pe indragostitul nefericit. Desi intalnirea nu se petrece, compensatia oferita de frumusetea naturii, transforma tristetea grava  intr-o acceptare senina, resemnata.
In concluzie, textul literar „Lacul” de Mihai Eminescu , apartine genului liric.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *