Dorința – Argumentarea apartenenței la opera lirică

Genul liric cuprinde totalitatea creatiilor literare in care sentimentele, trairile, ideile autorului, sunt comunicate in mod direct, prin intermediul eului liric si al elementelor de expresivitate.
Poezia „Dorinta” de Mihai Eminescu se incadreaza in genul liric, respectand trasaturile definitorii ale acestuia. (in loc de „respectand trasaturile definitorii ale cestuia”, poti sa spui „avand in vedere urmatoarele argumente”)
In primul rand, impletind tema iubirii cu tema naturii, textul „Dorinta”, comunica direct sentimente provocate de aspiratia spre o iubire implinita care sa devina eterna, asemenea vesniciei naturii. Eul liric, aflat in ipostaza indragostitului nerabdator si visator, este evidentiat prin urmatoarele marci lexico-gramaticale : pronume la pers.I si II („-mi”, „-ti”), verbe la pers. I si II(„ridic”, „desprind”, „alerg”,”cazi”). Acesta isi imagineaza clipa asteptata a posibilei intalniri cu iubita, careia i se adreseaza direct, chemand-o („vino”) si pe care o asteapta cu nerabdare si emotie puternica, in cadrul naturii, care participa si ea si îi ocroteste.
In al doilea rand, in text apar numeroase figuri de stil si imagini artistice care confera expresivitate si sustin caracterul sugestiv al limbajului. Astfel, personificarile „izvorul care tremura” , „flori infiorate”, incadrate in imagini vizuale dinamice, auditive („ingâna-ne-vor c-un cânt”, „si in bratele-mi intinse sa alergi”), umanizeaza cadrul de natura, care participa la emotie si impartaseste trairile eului liric.
In concluzie, textul „Dorinta” de Mihai Eminescu, apartine genului liric.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *